Ajungă-i zilei răutatea ei
și mie fericirea de-a fi trist
nevoie n-am de votcă sau femei
sunt singur Doamne deci exist
Dă-mi fericirea de-a fi trist
este pâinea mea cotidiană
numai dacă nu e nu insist
tratează-mă cu altă rană
Este pâinea mea cotidiană
nevoie n-am de votcă sau femei
dar și singurătatea trece-n goană
ajungă-i zilei răutatea ei
Și mie fericirea de-a fi trist
mă sinucid iubito deci exist
Costel Zăgan, CEZ(E)ISME, 2008
Oameni buni
profesorii nu-s nici dușmanii nici bonele copiilor
profesorii sunt frații mai mari sau mai mici
nu are nicio relevanță
menirea lor e să vă conducă odraslele în viitor
bineînțeles că există și hopuri și goluri de aer
sau de cunoștințe și deprinderi
însă în afara morții nimic nu-i irevocabil
așa că nu mai fiți triști
și nu mai priviți cu mânie sau milă
în urma dascălilor
religia lor a fost este și va fi învățătura
și numai Eminescu
ne vorbește cu luceferi și doine
gratuit
Costel Zăgan, EVADAȚI DIN ZĂPADĂ, 2018
