Ajungă-i zilei răutatea ei
și mie fericirea de-a fi trist
nevoie n-am de votcă sau femei
sunt singur Doamne deci exist
Dă-mi fericirea de-a fi trist
este pâinea mea cotidiană
numai dacă nu e nu insist
tratează-mă cu altă rană
Este pâinea mea cotidiană
nevoie n-am de votcă sau femei
dar și singurătatea trece-n goană
ajungă-i zilei răutatea ei
Și mie fericirea de-a fi trist
mă sinucid iubito deci exist
Costel Zăgan, CEZ(E)ISME, 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu