SOLSTIȚIUL CUVÂNTULUI, 2024

*** COSTEL ZĂGAN

DETECTIV ÎN ZODIA GEMENILOR

M-ai prins

poți

să te bucuri

eu

debranșam

îngerii

din

lucruri

ARS MORIENDI

Învață să mori fără profesor

e șansa ta

de repetat

repetă numai nemuritorii

noi ceilalți

murim

gălăgios și mediocru

VÂNZĂTOAREA DE NINSORI

Cum te dezbraci copacii dau în floare

și simt în piept văpaia unui crin

de la zăpadă sufletul se-aprinde oare

când te privesc și mor câte puțin

Și simt în piept văpaia unui crin

și trupul parcă-i flacără străină

între prea mult și iată prea puțin

ești noaptea devorată de lumină

Și trupul parcă-i flacără străină

de la zăpadă sufletul se-aprinde oare

și cine pentru cine dă lumină

stă noaptea sub această întrebare

Cum te dezbraci copacii dau în floare

de parcă i-ar aprinde o ninsoare

***IOAN ROMEO ROȘIIANU

INSCRIPȚIE PE-O CRUCE

M-am dus să mă-ntâlnesc cu mama,

mâna aspră-a tatei s-o sărut,

ochii bunei să-i șterg cu năframa

unei pulberi negre de pământ.

Am plecat să-i văd pe dușii milei,

lumea petrecută s-o salut din mers,

dintr-un loc cu liniști și-n lumina zilei

să vedeți în asta ultimul demers.

Întunericul va sta de pază între nori,

chipul se va șterge din fotografii,

voi petrece mărginirea în noroi

și voi sta departe de cei vii.

Pașii grei prin tină-am să vi-i ascult,

nu veți ști când trupul îmi va fi strivit,

am trecut prin viață, dar a fost demult,

vouă vă rămâne ultimul privit.

Eu am stat la rându-mi lângă crucea veche,

dintr-o poză spartă mă privea un chip,

nu credeam vreodată că duhul pereche

are-n lutul morții vreascuri de nisip.

Astăzi nu-nțelegeți efemera clipă,

nu-i dați importanța hărăzită ei,

faceți din lumină și trăiri risipă,

sunteți vânătorii, nu mai sunteți miei.

Vorbiți de-nviere dar nu știți că moartea

e mai grea ca ora care s-a-ncheiat,

într-o lume rece nu se-ncheie noaptea,

linițtea ascunde ultimul păcat.

Aici n-ai prieteni, nici dușmani nu ai,

e doar întuneric, cât o apăsare,

nu-ți mai trebuie haine, nici averi, nici bani,

ai mai vrea doar raza ultimului soare.

Toate-s inutile în pustia lume

de sub viermuiala clipelor grăbite

vă ofer speranța care nu apune,

ultima sclipire-a lumii prăpădite.

Aici nu am soare ca să stau la umbră,

aici însăși umbra-i singura lumină,

aici toată ziua este grea și sumbră,

nu e dimineață și nici zi senină.

Este doar o vreme ce nu se încheie,

se măsoară-n carnea care se frământă,

nu avem căldură de la șeminee,

n-avem nici amiază, nu avem nici lună.  

*** DANA ZEN

DUS-ÎNTORS

Urme

Făcute de cuvinte

Pipăind du degete subțiri

Metafore subtile

Să nu doară pe nimeni

Să nu atingă aproape deloc

Așa cum vântul împrăștie

În zile caniculare de vară