EREZIA MOTANULUI ÎNCĂLȚAT

Avem nevoie de Rex de Bubico de Marko de Ham-Ham șamd și etc
Celui mai bun și inteligent prieten al omului reverență
Cineva trebuie să-l păzească și pe om
Dezinteresat
Să-l păzească de dușmani și mai ales
Să-l păzească de prieteni
Sunt prea mulți șobolani pe acestă corabie a nebunilor
Ne pândește iar ciuma politică
Lume-lume
Trezește-te
Cât mai ai organe sănătoase și apolitice
Că nu se știe niciodată
De unde se împute situația
Or se știe foarte bine
Lume-lume-lume indiferența ucide
(Indiferent de vârstă sex sau orientare socială)
Și Arca lui Noe a fost interzisă prin Ordonanță ONU
Iar Singurul în Care mai puteam avea încredere
Plutește sus tot mai sus deasupra acestui potop contemporan
Hei opriți Apocalipsa că vreau să urc și eu
ham-ham
miau-miau

HAU-HAU

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

EREZIA FEMEII DICȚIONAR

Totul pentru femeia cu suflet de floare

pentru poemul cu toate versurile îndră

gostite Mă las în voia ta singurătate de

doi bani Restul va fi o noapte albă cât

Shakespeare Degeaba însă

manualul poetului de cursă lungă e tot

la fraza De când a pus ochii pe tine

fericirea eşti un om mort Scriu şi tă

cerea zboară din gură-n gură Însă

în locurile publice tot n-am voie cu

poezia dată la maximum

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ

AUTOPORTRET ÎN ALB

 Poetul se compune probabil şi dintr-o grădină

Prevăzută în faţă cu şuruburi şi flori de câmp Cu

iarbă care rugineşte de la prima oră Când roua nici

nu s-a ridicat până la genunchiul broaştei Dar domină

toate înălţimile posibile la acea oră În negru şi-n alb abis

lângă abis Un Turn Babel în toate direcţiile De la mansardă

pândesc c-un binoclu în infraroşu Cum omul coboară

din ce în ce mai des din maimuţă şi uită fereastra deschisă

Cerul rămâne iar vacant La pian semnez o cerere de punere

în posesie muzicală Brusc un glonţ ca o scrisoare de

dragoste îmi găureşte autoportretul Lăsându-l natură

moartă cu doi îngeri şi-un covrig în do minor

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ

EREZIE LATINĂ

Omnipotent poemul se lasă posedat

prin toate colţurile paginii albe Din

colo de gratiile libertăţii Învăţ şi eu

să tac pe cont propriu Tăcerea ră

mâne un risc pe care mi-l asum de

câte ori vreau să scriu Nerăbdători

cititorii pândesc de pe margine Oare

cât or să-l mai ţină aripile aleA din care

smulge versuri cu nemiluita Poftiţi o

tăcere într-un vers Pe care din milă

am omis-o Carnea-i trandafirie îmi

aminteşte de rosa canină a femeii

Nubila fulgerata nuda veritas

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ