joi, 25 august 2022

AUTOPORTRET ÎN ALB

 Poetul se compune probabil şi dintr-o grădină

Prevăzută în faţă cu şuruburi şi flori de câmp Cu
iarbă care rugineşte de la prima oră Când roua nici
nu s-a ridicat până la genunchiul broaştei Dar domină
toate înălţimile posibile la acea oră În negru şi-n alb abis
lângă abis Un Turn Babel în toate direcţiile De la mansardă
pândesc c-un binoclu în infraroşu Cum omul coboară
din ce în ce mai des din maimuţă şi uită fereastra deschisă
Cerul rămâne iar vacant La pian semnez o cerere de punere
în posesie muzicală Brusc un glonţ ca o scrisoare de
dragoste îmi găureşte autoportretul Lăsându-l natură
moartă cu doi îngeri şi-un covrig în do minor
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

AUTOGRAF PENTRU M(Â)INE, ANTOLOGIE ”ÎNSEMNE CULTURALE ”, 2013

COSTEL ZĂGAN SORA MEA DE EST-BOLNAVĂ Sora mea însângerată și de est și de moldavă haide naște-mă odată lumea de n-o fi bolnavă Și de est și ...