AUTOPORTRET ÎN ALB

 Poetul se compune probabil şi dintr-o grădină

Prevăzută în faţă cu şuruburi şi flori de câmp Cu

iarbă care rugineşte de la prima oră Când roua nici

nu s-a ridicat până la genunchiul broaştei Dar domină

toate înălţimile posibile la acea oră În negru şi-n alb abis

lângă abis Un Turn Babel în toate direcţiile De la mansardă

pândesc c-un binoclu în infraroşu Cum omul coboară

din ce în ce mai des din maimuţă şi uită fereastra deschisă

Cerul rămâne iar vacant La pian semnez o cerere de punere

în posesie muzicală Brusc un glonţ ca o scrisoare de

dragoste îmi găureşte autoportretul Lăsându-l natură

moartă cu doi îngeri şi-un covrig în do minor

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ