*** COSTEL ZĂGAN
DETECTIV ÎN ZODIA GEMENILOR
M-ai prins
poți
să te bucuri
eu
debranșam
îngerii
din
lucruri
ARS MORIENDI
Învață să mori fără profesor
e șansa ta
de repetat
repetă numai nemuritorii
noi ceilalți
murim
gălăgios și mediocru
VÂNZĂTOAREA DE NINSORI
Cum te dezbraci copacii dau în floare
și simt în piept văpaia unui crin
de la zăpadă sufletul se-aprinde oare
când te privesc și mor câte puțin
Și simt în piept văpaia unui crin
și trupul parcă-i flacără străină
între prea mult și iată prea puțin
ești noaptea devorată de lumină
Și trupul parcă-i flacără străină
de la zăpadă sufletul se-aprinde oare
și cine pentru cine dă lumină
stă noaptea sub această întrebare
Cum te dezbraci copacii dau în floare
de parcă i-ar aprinde o ninsoare
***IOAN ROMEO ROȘIIANU
INSCRIPȚIE PE-O CRUCE
M-am dus să mă-ntâlnesc cu mama,
mâna aspră-a tatei s-o sărut,
ochii bunei să-i șterg cu năframa
unei pulberi negre de pământ.
Am plecat să-i văd pe dușii milei,
lumea petrecută s-o salut din mers,
dintr-un loc cu liniști și-n lumina zilei
să vedeți în asta ultimul demers.
Întunericul va sta de pază între nori,
chipul se va șterge din fotografii,
voi petrece mărginirea în noroi
și voi sta departe de cei vii.
Pașii grei prin tină-am să vi-i ascult,
nu veți ști când trupul îmi va fi strivit,
am trecut prin viață, dar a fost demult,
vouă vă rămâne ultimul privit.
Eu am stat la rându-mi lângă crucea veche,
dintr-o poză spartă mă privea un chip,
nu credeam vreodată că duhul pereche
are-n lutul morții vreascuri de nisip.
Astăzi nu-nțelegeți efemera clipă,
nu-i dați importanța hărăzită ei,
faceți din lumină și trăiri risipă,
sunteți vânătorii, nu mai sunteți miei.
Vorbiți de-nviere dar nu știți că moartea
e mai grea ca ora care s-a-ncheiat,
într-o lume rece nu se-ncheie noaptea,
linițtea ascunde ultimul păcat.
Aici n-ai prieteni, nici dușmani nu ai,
e doar întuneric, cât o apăsare,
nu-ți mai trebuie haine, nici averi, nici bani,
ai mai vrea doar raza ultimului soare.
Toate-s inutile în pustia lume
de sub viermuiala clipelor grăbite
vă ofer speranța care nu apune,
ultima sclipire-a lumii prăpădite.
Aici nu am soare ca să stau la umbră,
aici însăși umbra-i singura lumină,
aici toată ziua este grea și sumbră,
nu e dimineață și nici zi senină.
Este doar o vreme ce nu se încheie,
se măsoară-n carnea care se frământă,
nu avem căldură de la șeminee,
n-avem nici amiază, nu avem nici lună.
*** DANA ZEN
DUS-ÎNTORS
Urme
Făcute de cuvinte
Pipăind du degete subțiri
Metafore subtile
Să nu doară pe nimeni
Să nu atingă aproape deloc
Așa cum vântul împrăștie
În zile caniculare de vară
